Cartiere exclusiviste

O formula recenta cu circulatie obsesiva in mediile ce “dau tonul” in Romania pare a fi bizara expresie de cartier exclusivist ce se vehiculeaza insistent fara a se explica mai in detaliu si continutul acestei inovatii care – fiind lipsita de sens explicit – ar trebui, totusi, dedus din context.

Pe scurt, cartierul exclusivist ar fi o desfasurare de cladiri unde vietuieste noua categorie de asa-numite ” vipuri “, alcatuita din aripa semi-analfabeta a miliardarilor romani, slugile lor si tiitoarele de moment ori “jumatatile ” foste ibovnice de uz generic.

“Locul” lor ar fi, bineinteles, “urban” (caci “noua clasa” detesta satul, considerat sediul “taraniei” inculte si murdare) desi, in majoritatea lor, “cartierele exclusiviste” cresc aiuristic in marginea marginilor de foste periferii sau chiar pe anterioare campuri unde pana acum un deceniu erau tarlale si se construiau anual cartiere de porumbi.

Doar putine se ridica azi in sate peri-urbane, alaturi de gospodariile aborigenilor unde cresc vietatile traditionale rurale, de la gaini si pana la porci.

Sociologiceste vorbind, un “cartier exclusivist” este un fel de bantustan post – modern unde accesul va fi restrans si limitat la numai compozitia canonica prin insasi sistemul de croieli sau, mai bine zis, prin asocierea inerenta unde pseudo-aristocratia petrecareata si cheltuitoare se trage de la sine prin zvonuri si alipire de acoliti; “epurarea sociala” – posibila acolo unde “noul” vine peste “vechiul reactionar” – nu se va produce nefiind nimic de eliminat.

De fapt, “cartierul exclusivist” ilustreaza incontestabil ideologia omului nou care, facand tabula rasa din tot ce constituie origini, traditie si loc, inventeaza o noua realitate crescuta prin fractura, organizata baroc si fara nici cele mai elementare conventii de structura comunala.

“Sistematizarea” – definind ordinea unei colectivitati care se invoieste a se forma unitar – lipseste cu desavarsire, cladirile de uz comun precum scoala, gradinita, primarie sau biserica, sunt iluzii abia tarziu corectate partial de interventia mainii private ( ceea ce face ca totul sa coste mult, adesea enorm, desi , vorba unuia, “la banii lor , acestea nu se simt “).

Drumurile, atatea cate sunt, sunt foste ulite de sat sau cai de acces agricol asfaltate in vechile aliniamente care astazi fac ca automobilele de impunatoare latimi sa circule cu dificultati si sa dea ocazia unor accese de orgoliu cand doi neo-localnici se intalnesc in galop de cal mecanic, cautandu-si dreptul la prioritate.

Totul este, la drept vorbind, inadaptat, lipsit de calcule elementare si crescut fara logica in doar principiul afirmarii personale ce caracterizeaza o populatie in esenta necioplita si frustrata.

Cand ploua, cramele de subsol (caci nu e cartier exclusivist fara crama in loc de pivnita) se umplu de apele refulate de canalizarea ingusta, sub-calibrata si executata aproximativ.

Cand Sfantul Ilie trece cu caii lui vigurosi peste nori si trazneste intermitent, reteaua de alimentare cu electricitate “cade” fiind prea firava pentru atata omenet descalecat acolo unde altadata nu era nimic.

Nici “stilul” resedintelor (caci astfel de aglomerari nu au “case”, au numai” resedinte) nu este mai putin heteroclit, desfasurand o aproape interminabila gama de coruptele care pornesc de la semi-palatul victorian de influenta americana (el insusi un surogat) si pana la post-cubismul de catalog german recent.

Prin comparatie cu vechea casa boiereasca de Bucuresti sau cu palatul urban de burghezie industriala, noile resedinte sunt mai putin “gospodaresti ” caci, lipsind casele de servitori, curtea (nu “gradina”, o notiune destul de putin inteligibila) e inlocuita cu ghereta paznicului de proprietate, adesea niste bodiguarzi cu aspect fioros insa decorativi.

Caci “noua clasa” are, ca orice congregatie crescuta prin rapt rapid, o uimitoare fixatie in materia proprietatii inteleasa insa ca argument de afirmatie sociala, semn imagistic major si scoaterea individului din multime ;”casa” lui este, de fapt, “masina scumpa ” care sta pe loc.

Un comentariu de Artur Silvestri, Profesor de gestiune imobiliara si expertiza de patrimoniu la Universitatea Internationala Francofona din Bruxelles (autor Monitor Imobiliar)